Szabolcs

Localitatea Szabolcs este situată în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, la 36 de km de Nyíregyháza, pe malul stâng al râului Tisa. Accesul se realizează de pe drumul 38, virând la nord de Rakamaz (6 km).

Astăzi, localitatea Szabolcs trăieşte prin trecutul ei. În urma cercetărilor arheologice demarate în anul 1969, vestigiile fostei reşedinţe de comitat din secolele XI-XIII s-au integrat inițial în conştiinţa publică a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg, iar mai apoi în conştiinţa naţională. În urma acestor demersuri a avut loc între 1975-80 renovarea bisericii cu trei nave, monument de arhitectură construit în secolul al XI-lea, conservarea cetăţii de pământ care s-a păstrat în starea cea mai bună dintre toate cetăţile din Bazinul Carpatic, renovarea parohiei reformate şi amenajarea ei în scop muzeal. Aceste obiective (precum şi sărbătoarea anuală a Sf. Ladislau) constituie principalele puncte de reper care îi atrag pe străini la Szabolcs. Tot pe aceste meleaguri pot fi admirate peisajele romantice formate de braţele moarte ale Tisei, de lacul Kerek şi de Kis-Tisza, care sunt şi monumente ale naturii.

Fortificația de pământ din Szabolcs a fost construită într-o curbă a râului Tisa, și urmează un plan triunghiular. În secţiunea arheologică deschisă în șanțul din apropierea porţii vestice a cetăţii de pământ s-a putut observa că sub cetate se afla o aşezare pe mai multe niveluri, cuprinzând perioadele de la neolitic şi până la epoca târzie a fierului. La construirea fortificaţiei s-a utilizat o structură sub forma unui cofraj, cu compartimente formate prin îmbinarea unor grinzi de diferite grosimi (20-35 cm), interiorul acestor compartimente fiind umplut cu pământul rezultat în urma săpării şanţului cetăţii. Latura exterioară a acestor structuri de lemn era verticală, iar partea interioară putea să fie, în unele locuri, în scări. Colţurile cetăţii erau probabil prevăzute cu turnuri, cele două porţi dădeau spre Tisa, iar accesul în interior se făcea printr-un pod mobil suprapus perpendicular pe şanţul înconjurător al fortificaţiei. Conform măsurătorilor efectuate la pereţii exteriori, cetatea ocupa o suprafaţă de 337-235-387 m. Înălţimea ei era diferită, putând ajunge la 8-10 m peste fundaţia de pământ întărită cu piatră. Cercetările efectuate pe suprafeţe libere de mici dimensiuni au dovedit că în interiorul cetăţii nu au existat clădiri permanente, suprafaţa ei fiind utilizată de populaţia zonei, care se refugia aici în caz de pericol. Cu aceste ocazii, apa potabilă pentru oameni şi animale a fost asigurată de o cisternă adâncită în pământ. Conform rezultatelor cercetării, cetatea a fost construită după descălecat, în secolul al X-lea. Ulterior asediilor uzilor, cumanilor şi pecenegilor din 1085 şi 1091, zidurile cetăţii au fost renovate şi întărite. După invazia tătarilor (1241-42), Szabolcsul nu a mai funcționat ca centru al comitatului regal, iar cetatea a fost abandonată. Cofrajele de lemn umplute cu pământ au putrezit, iar umplutura s-a revărsat, alcătuind nişte diguri asimilate în conştiinţa populară cu o cetate de pământ. În zilele noastre, Szabolcsul este fortificaţia cea mai bine conservată din secolul al X-lea din Europa Centrală şi de Est care, pe buna dreptate, este protejată ca monument de arhitectură.

Un document al arhivei familiei Kállay din 1357 pomeneşte la Szabolcs o mănăstire dedicată Sf. Fecioare Maria, cu şase coloane de piatră şi un turn de lemn ridicat alături de edificiu, precum şi o biserică cu hramul Sf. Mihail. Literatura de specialitate consideră biserica cu absida semicirculară ca datând din secolul al XI-lea. Nava originală a bisericii era împărţită în trei corpuri de cele două şiruri din câte trei coloane de piatră. Navele colaterale aveau abia un metru lăţime. Portalul iniţial se afla pe latura sudică, din acesta păstrându-se pragul, confecţionat dintr-o bucată impresionantă de piatră.








Play   Stop   1  of 6 photos
Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Uniunii Europene.