Nyírbátorul este un orăşel situat în sud-estul judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg, în inima regiunii Nyír, având o populaţie de 14.000 de persoane. În localitatea aşezată la 35 de km de Nyíregyháza se poate ajunge dinspre Carei pe şoseaua DN F1 şi pe drumul de legătură 4915.
Prima atestare documentară a Nyírbátorului datează din anul 1279. Numele său provine din cuvântul batur, care desemnează un erou pozitiv în limba turcă veche. În secolul al XIII-lea, proprietarii satului erau cei din neamul Gutkeled (strămoșii familiei Báthori). Mai târziu, oraşul a devenit de altfel centrul economic al moșiei batoreștilor și locul de înmormântare a membrilor familiei. Aşezarea a rămas în proprietatea familiei până la moartea lui Gabriel Báthori, principele Transilvaniei, în anul 1613. Fiind parte a domeniului Ecedea, a fost moștenită de Sofia Báthori, și apoi, după căsătoria acesteia, a ajuns în proprietatea familiei Rákóczi. Ulterior înfrângerii răscoalei lui Francisc Rákóczi II (1703-1711), a intrat în posesia familiei Károlyi. Aşezarea şi-a păstrat timp îndelungat rangul de oppidum (târg), jucând rolul de centru meşteşugăresc zonal, dar constituind totodată un important centru militar haiducesc. În urma reorganizării administrative din anul 1872, și-a pierdut statutul de oraş până în anul 1973.
Familia care și-a luat numele după localitate, Báthori, a construit un conac la Nyírbátor în secolele XIV-XV. Izvoarele scrise amintesc pentru prima dată curia în 1433, localizând-o în apropierea capelei Corpus Christi, exact în zona în care săpăturile arheologice au descoperit urmele castelului reconstruit în jurul anilor 1500. În secolul al XVIII-lea clădirea se afla în stare de ruină, iar partea care mai putea fi folosită funcționa deja ca depozit de cereale. Castelul Báthori a fost renovat în 2006 – mulţumită restaurării, se poate azi vizita – și este singura parte a clădirii de odinioară care păstrează în zidurile sale vestigii medievale.
În memoria victoriei de la Câmpul Pâinii din anul 1479, Ștefan Báthori a fondat mănăstirea minorită din localitate. Atacul voievodului Petrasko din 1587 a pustiit mănăstirea şi a distrus în mare parte biserica. Clădirea devastată şi părăsită a revenit la o nouă viaţă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când a fost renovată cu sprijinul lui Alexandru Károlyi. La chemarea contelui careian a ajuns aici primul călugăr minorit, Kelemen Didak. Biserica cu o singură navă și prevăzută cu contraforturi pe fațada de est are o absidă alungită, cu închidere poligonală. Urmând tradiția franciscană, sanctuarului îi este atașat pe partea nordică un turn patrulater. Fațada sudică a bisericii este divizată de contraforturi zvelte, în trei trepte. Între contraforturi se găsesc ferestre ogivale trigeminate, cu muluri de piatră. Deasupra porţii vestice se deschide o fereastră ogivală trigeminată de mari dimensiuni, de asemenea ornamentată cu muluri de piatră în stilul goticului târziu. Cornişa principală este încoronată cu un fronton baroc în segmente de cerc, divizat pe verticală cu două perechi de lezene din tencuială. Din interiorul medieval s-a păstrat doar arcul de triumf ogival care despărţea nava de sanctuar. În interiorul bisericii, iese în evidență amenajarea în stil baroc. Este evident de la prima vedere că sculpturile de lemn, mărturii ale barocului, sunt realizate în același atelier, urmând o concepție artistică unitară. Registrul de socoteli al mănăstirii, început în 1728, conține informații detaliate privind confecţionarea mobilierului. Altarul Krucsay a fost executat de un sculptor din Prešov, iar altarul principal şi cele două secundare au fost realizate de un sculptor din Levoča, care poate fi cu siguranță identificat în persoana lui Johann Georg Strecius. Plăţile s-au efectuat între anii 1730-1732. Altarul principal şi cel de la Pócs au fost așezate în biserică în anul 1729, iar cele secundare şi altarul Patimilor Mântuitorului în 1731. Amvonul adosat iniţial peretelui sudic al sanctuarului, în apropierea altarului Pietà, a fost așezat pe locul actulal cu ocazia reamenajărilor din anul 1775. Coroana amvonului poligonal este divizată de coloane răsucite sprijinite pe console, formând nișe care conțin reprezentările sculpturale ale Celor Patru Evangheliști. În mănăstirea minorită funcționează astăzi Muzeul Ștefan Báthori. O descriere amănunţită a obiectivului din 1749 relatează că edificiul rectangular era adosat peretelui nordic al bisericii, delimitând o curte interioară de mari dimensiuni. Aripa legată de sacristie, realizată din lemn, era și partea cea mai veche a edificiului. În continuare urma aripa de zid a mănăstirii, la rândul său caracterizată în descriere ca fiind veche. Odată cu construirea clădirii actuale, între 1734-1744, aripa estică din lemn a devenit inutilă și a fost demolată în 1749.
Biserica parohială din Nyírbátor a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1326. În 1433 este amintită o capelă rotundă, ale cărei ziduri se presupun a fi identice cu rămășitele bisericii cu navă octogonală şi absidă poligonală scoase la iveală de săpăturile arheologice în apropierea colţului nord-vestic al actualei biserici. Costrucţia edificiului de cult care este și azi în picioare era în plină desfășurare în preajma anului 1484 și se încheie în ultimii ani ai secolului al XV-lea. Biserica actualmente reformată este alcătuită dintr-o singură navă de mare dimensiuni și o absidă cu închidere poligonală în partea estică. În partea sud-vestică a navei este adosat un turn de dimensiuni mici, iar în partea nord-estică, sacristia, care a fost iniţial etajată. Corpul imens al bisericii este spart de contraforturile înalte şi de ferestrele ogivale geminate. Fațada nordică este închisă. Lângă turnul care adăpostește casa scărilor, deplasată spre nord faţă de axă, se deschide poarta ogivală, bogat ornamentată cu baghete împletite. Deasupra porţii este așezat blazonul sculptat al familiei Bátori. Mai sus, în axa porţii, fațada este spartă de o fereastră ogivală. Pe fațada sudică, accesul în biserică este asigurat de poarta dublă în stil renascentist, în faţa căreia a fost construit în secolul al XVIII-lea un portic cu timpan. Soclul de piatră al porţii este realizat în stil gotic, dar ancadramentul și frontonul poartă caracteristicile stilului renascentist. Ancadramentul depăşeşte lăţimea intrării. Pe ambele laturi este aşezat blazonul familiei Báthori, iar între cele două, un text latin cu litere antiqua precizează că biserica dedicată Sf. Fecioare Maria și Sf. Gheorghe a fost construită pe cheltuiala lui Andrei Báthori şi a fiului său, Andrei. Scutul blazonului, încoronat de un cap de cal, este înconjurat cu balauri şi ornamente formate din şiruri de fructe. În partea inferioară a sculpturii este inscripționat anul 1488.
Interiorul este dominat de bolta în rețea fină, sprijinită pe coloane din lemn. În afara sanctuarului, fiecare coloană este prevăzută, la o înălțime de două treimi, cu câte o nișă pentru sculpturi având în partea inferioară și superioară console în trepte. Nervurile cu canelură dublă ale bolții, dispuse sub forma unor arcuri întretăiate, sunt așezate pe console poligonale care se înalță ca niște frunze de palmier și se pierd apoi în rețeaua de celule a bolții. Se remarcă de asemenea în interior sedilia triplă deschisă în peretele sudic al sanctuarului și tabernacolul de pe peretele nordic, ambele opere de un înalt nivel calitativ ale Școlii de la Florența.
Biserica din Nyírbátor a devenit locul de veci al familiei Báthori, şi mai târziu al familiei Bethlen. Tradiţia spune că voievodul Ştefan, eroul de la Câmpul Pâinii, a fost înmormântat inițial în biserica minoriţilor, dar această locaţie a rămas una temporară, deoarece mormântul său se găsește în biserica reformată încă din secolul al XVI-lea. Placa de marmură roşie a mormântului, datată la sfârşitul secolului al XV-lea, se află în locul altarului de odinioară al bisericii. Relieful înfățișează un bărbat în mărime naturală, îmbrăcat în zale şi cu platoşă, care se odihnește pe un cearşaf şi o pernă din brocart. Un leu așezat îi sprijină cizmele cu pinteni. Sub paloş, pe un scut realizat în stilul goticului târziu este reprezentat blazonul familiei. Tot aici se află şi sarcofagul de piatră din secolul al XVII-lea al palatinului şi psalmistului Báthori István.
Din mobilierul original al bisericii reformate din Nyírbátor s-au păstrat doar două rânduri de strane cu spătar, dintre care una este expusă la Muzeul Naţional din Budapesta, iar cealaltă poate fi admirată la Muzeul Báthori. Una dintre strane este întreagă, celeilalte lipsindu-i cornișa arcuită, ornamentată cu motivul delfinului. Cele două strane au 14, respectiv 12 locuri. În faţa stranelor cu spătar este aşezat un alt șir de strane cu 11 locuri. Lateralele din capetele băncilor, precum şi cornișa sunt bogat sculptate cu ornamente vegetale şi figurative. Capetele volutelor care despart scaunele între ele sunt decorate cu rozete.
În primul șir al stranei, pragul de sprijin al picioarelor, prevăzut cu oglinzi, și partea superioară a spătarului sunt ornamentate cu intarsii. Pe lângă bogatele decoruri vegetale, șirul de bănci din spate este prevăzut cu candelabre sprijinite de câte doi îngerași, care au atașate blazonul mobil al familiei Báthori. Pe spătarul stranei se află patru plăci asemănătoare unor uși deschise, iar pe partea verticală a primei bănci se poate zări o incripție. Conform acesteia, băncile au fost comandate de Gheorghe Báthori, comisul curții regale, Ștefan, comite de Timiş, căpitanul părţilor de sud, şi Andrei, comite de Satu Mare şi Szabolcs. Se menţionează de asemenea data construcţiei (1511) şi numele meșterului (F. Marone). Aceste informații leagă realizarea stranelor de atelierul renascentist de tâmplărie Via dei Servi din Florenţa.
