Valori ale naturii din zona Careiului

Câmpia Careiului se întinde prin împrejurimile oraşului Carei şi se prezintă ca o prispă săracă în cursuri de apă mai înaltă faţă de unele câmpii limitrofe. Este o zonă nisipoasă care se menţine la o altitudine de 150–160 m, cu dune în cea mai mare parte fixate. Această regiune adăpostește un număr mare de specii de plante şi animale care reflectă nu numai nivelul ridicat al biodiversității, ci și fragilitatea și răspândirea limitată a unora dintre ele, în special a celor endemice.

În apropierea municipiului Carei, între terenurile agricole întinse găsim câteva locaţii remarcabile, care păstrează şi azi patrimoniul natural tipic al zonei, format pe marile depozite de nisip lăsate în urmă de râurile Tisa, Someş şi Crasna la sfârşitul pleistocenului. Ulterior relieful a fost modelat de vânturi, formând peisajul dominant al regiunii.

Dunele continentale din apropierea localităţii Foieni reunesc un impresionant număr de elemente sudice, mediteraneene, atlantice şi pontice. Nisipurile necoezive sunt fixate printr-o vegetaţie extraordinar de bogată, cu specii psalmofile şi alte rarităţi floristice: ciucuşoara (Alyssum montanum subsp. Gmelinii), romaniţa de camp (Anthemis ruthenica), sadina (Chrysopogon gryllus), păiuşul (Festuca vaginata), siminocul (Helichrysum arenarium), stânjenelul de stepă (Iris humilis subsp. arenaria), troscotul de nisip (Polygonum arenarium), dediţeiul (Pulsatilla pratensis subsp. Hungarica), opaiţa (Silene conica), etc.

Speciile caracteristice de animale includ șopârla de câmpie, omniprezentul popândău, precum şi orbetele (Spalax microphthalamus), specie periclitată la nivel mondial. Popândăul, endemic în Europa, este ușor de recunoscut datorită obiceiului de a se ridica pe picioarele posterioare și de a fluiera la vederea unui prădător, ca de exemplu o pasăre de pradă, o barză sau un carnivor mai mare. Este o specie caracteristică pajiștilor și stepelor, hrănindu-se în principal cu semințe, flori, insecte și rădăcini. Solurile moi, argiloase și nisipoase sunt substraturi ideale pentru construirea vizuinilor. Populația de popândăi a cunoscut un declin semnificativ în ultimele decenii din cauza transformării pajiștilor de stepă în terenuri arabile, a promovării cultivării mecanizate a pământului și a abandonării pășunatului care contracara creșterea exagerată a ierburilor înalte. Totuşi, pe câmpia Careiului există şi azi o populaţie semnificativă, care a fost recunoscută şi înfiinţarea unei arii protejate de importanţă europeană în această zonă.

În apropierea satului Sanislău, se întinde Mlaştina Vermeş, o mlaştină eutrofă înfiripată în spaţiul de interdune continentale din Câmpia Nirului, care este reprezentată de relieful cu nisipuri modelat încă din pleistocenul superior. Această rezervaţie botanică are o vegetaţie bogată în specii relictare, un fragment de vegetaţie rar în structura covorului vegetal al ţării. Totodată acest loc a fost o staţiune remarcabilă de cuibărit pentru avifauna regiunii. În prezent mlaştina prezintă o vegetaţie intrazonală care încă păstrează zestrea floristică iniţială şi autenticitatea structurii vegetaţiei. Semnificaţia sa deosebită constă în faptul că mlaştina conservă unele relicte glaciare: Calamagrostis neglecta, Carex appropinquata. Inmlăştinirea de la Vermeş mai adăposteşte şi unele specii rare în flora ţării: o plantă carnivoră (Aldrovanda vesiculosa) , laptele câinelui (Euphorbia lucida), vioreaua de baltă (Hottonia palustris), bumbăcăriţa (Eriophorum angustifolium), nufărul alb (Nymphaea alba) , plosnicioasa (Orchis coriphora), salcia de nisipuri (Salix rosmarinifolia). Teritoriul prezintă şi importanţă faunistică. Aici este singurul punct din ţară în care a fost găsită cuibărind becaţina comună (Gallinago gallinago). În desişul vegetaţiei palustre cuibăresc specii de raţe (Anas platyrhyndros, Anas querquedula, Aythya ferina, A. nyroca), stârc roşu (Ardea purpurea), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), lişiţă (Fulica atra), erete de stuf (Circus aeruginosus), lăcar de mlaştină (Acrocephalus palustris); iar în marginea mlaştinii în pădurea limitrofă şorecar comun (Buteo buteo). Tot în pădure s-a identificat un efectiv bogat, cu o densitate destul de mare de grangur (Oriolus oriolus), specie la care efectivul a scăzut simţitor în toată ţara şi chiar în Europa. Această zonă înmlăştinată are şi o herpetofauna bogată.

Pădurea “Frasin” de la Urziceni se află la marginea Câmpiei Careiului, spre nisipurile din nord-vestul ţării. După unii autori, această staţiune în realitate este un golf colmatat al fostei Mlaştină Ecedea. Această pădure cu exces de umiditate (fiind traversată de un curs natural) adăposteşte o floră cu totul remarcabilă, pădurea având două nivele: arbori de talie mare: frasin, stejar, pin negru, jugastru (Acer campestris) etc.; subarboretul este foarte bogat fiind reprezentat prin: alun, corn, paducel, porumbar. Dintre plantele ce apar aici amintim: bulbucii de munte (Trollius europaeus) – relict glaciar, ghiocelul bogat (Leucojum aestivum), ghiocelul (Galanthus nivalis), spălăcioasa de baltă (Senecio paludosus). Pădurea adăposteşte o colonie semnificativă de stârc cenuşiu, iar dintre speciile de păsări cuibăritoare amintim barza neagră, specie foarte rară şi ocrotită în toată Europa.

În trecut peisajul a fost dominat de Mlaştina Ecedea, care, cu suprafaţa ei de peste 400 kmp era cea mai mare mlaştină eutrofă al Europei de Est. Până la asanarea ei în anii 1890, a adăpostit o floră şi faună unică prin bogăţia şi complexitatea ei. Caracterul arhaic al “Lacus Etsedensis” şi al împrejurimilor a fost determinat prin dominanţa terenurilor mlăştinoase, care alcătuiau complexe cu aninişuri, respectiv cu păduri de luncă existente la periferia acestei zone. Flora acestui teritoriu nu a fost cunoscută temeinic, dintre formaţiunile vegetale descrise cu nume popular, se recunosc, în special, unele de baltă şi mlaştină, dintre care amintim vegetaţia plutiroare, trestiişuri, păpurişuri, păşuni umede dominate de iarba câmpului (Agrostis stolonifera), sălciişuri cu Salix alba şi aninişuri, care probabil erau tipuri caracteristice staţiunilor turboase. Mai existau, la marginea Mlaştinii Ecedea, şi unele păduri de luncă inundate, ca în hotarul satului Berveni. A mai fost menţionată şi prezenţa cărpinişurilor, care puteau să se formeze nu numai la marginea bazinului, dar şi în interiorul acestuia.

În urma lucrărilor de hidroameliorare executate între anii 1896-1899 s-a reuşit asanarea Mlaştinii Ecedea. Ca urmare a asanării, majoritatea terenului de aici a devenit uscat, ceea ce a făcut ca nivelul pânzei freatice să coboare, rămânând totuşi relativ aproape de suprfaţă. Straturile de turbă s-au comprimat datorită pierderii apei, iar în multe locuri acestea au fost complet distruse de incendiile repetate. Arealul multor specii de plante spontane a devenit fragmentar sau insular, multe dintre ele sunt prezente pe suprafeţe restrânse, fiind prezentate doar prin câteva exemplare.

La începutul anilor 1980, în apropierea localităţii Moftinu Mic s-a amenajat un heleşteu, care în prezent asigură adăpost multor specii periclitate din zonă. Heleșteul propriu-zis este înconjurat de un brâu mai subțire din plante, iar în anumite locuri exista mici insule acoperite cu stuf și papura, unde adâncimea apei este mai redusă. Acest habitat permite cuibărirea unor păsări acvatice, în primul rând în subzona hidrofitelor emerse formate din: trestie, papură şi pipirig care se găsesc la marginea lacului şi în unele locuri cu adâncimi reduse din interiorul acestuia. Dintre aceste specii amintim: lisiţa, raţa mare, găinuşa de apa, fluierarul de munte, Podiceps corcodel cu gât negru, corcodel pitic, egreta mică, stârcul de noapte, eretele de stuf, etc. În perioada de cuibărire şi chiar în perioada premergătoare acesteia, zona este frecventată de specii de păsări acvatice unele dintre ele foarte rare, ocrotite prin lege. Astfel, au fost înregistrate: egreta mare,, stârcul galben, lopătarul, raţa roşie, dintre laridae pescăruşul mic, chira de balta etc. Lacul este situat pe calea de migraţie europeană a păsărilor acvatice, astfel în timpul pasajului de toamnă aceste păsări apar aici în număr foarte mare, ceea ce demonstrează rolul extrem de important pe care îl are acest heleşteu ca loc de popas şi de hrănire pe ruta de migraţie vestică a păsărilor de apă migratoare.

Dintre monumentele naturii, ca curiozitate amintim şi Parcul Dendrologic Carei, situat în centrul municipiului Carei, care are o suprafaţă de 10 ha. Cuprinde cca. 110 specii exotice și indigene, unele rarităţi ale florei dendrologice cultivate în România, iar altele reprezentând adevărate recorduri prin dimensiuni. Dintre acestea amintim: Gingko biloba care vegetează numai în regiunile sudice ale Chinei, duglas verde (Pseudotsuga menziesii) originar din America de Nord având o înalțime de 20 m, pin neted (Pinus strobus) originar din America de Nord, platan (Platanus acerifolia) specie din care există un exemplar care are înalțimea de 34 m și diametrul de 184 cm, castan sălbatic (Aesculus paviflora), plop american (Populus euramericana), ulm de câmp (Ulmus foliacea), arţar american (Acer negundo), tei cu frunza mică (Tilia cordata), plop negru (Populus nigra), mojdrean (Fraxinus ornus), stejar de baltă (Quercus palustris), tisa (Taxus baccata), alun turcesc (Corylus colurna) etc.






Play   Stop   1  of 4 photos
Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Uniunii Europene.