Budoirul era, în secolul al XVIII-lea, o încăpere destinată stăpânei casei, anume amenajată pentru primirea vizitatorilor. În secolul al XIX-lea, camera îşi pierde dimensiunea publică, transformându-se într-un spaţiu privat al femeii, echivalentului biroului sau a camerei de lucru bărbăteşti. Alegerea spaţiului destinat budoirului din totalul încăperilor castelului reprezintă unul dintre elementele cheie ale amenajării.
În general, budoirul deţine cel puţin un element arhitectural aparte, care îl individualizează şi este accentuat prin dispunerea mobilierului, şi este amplasat în aşa fel încât peisajul zărit de pe fereastră să fie cât mai plăcut. Modul de amenajare a unei astfel de încăperi derivă astfel direct din destinaţia sa: mobilierul, accesoriile, decoraţiile murale sunt fine, în nuanţe calde. Este o încăpere de relaxare şi, în acelaşi timp, amenajată în aşa fel încât să corespundă activităţilor desfăşurate în compania rudelor de sex feminin sau a prietenelor apropiate.
Mobilierul cuprinde mai multe seturi funcţionale de mici dimensiuni, un şezlong pentru lectură şi relaxare, o parte special amenajată pentru pregătire (oglindă, consolă, cutie de bijuterii), obiecte destinate activităţilor specific feminine (suport pentru brodat, cusut etc.). Tapetul este de obicei decorat în nuanţe calde. Accentul se pune pe prezenţa bogată cantitativ a textilelor (broderii, perne brodate, draperii etc.) şi pe tablourile cu scene romanţate.
