Berveni

Comuna Berveni este situată la 8 km nord de Carei, în imediata apropiere a graniţei româno-maghiare. În Berveni se află singurul punct de trecere feroviară a frontierei spre Ungaria din judeţ. Comuna este formată din două localităţi: Berveni şi Lucăceni. Conform datelor recensământului din 2002, din totalul de 3614 locuitori ai comunei, majoritatea sunt maghiari (62,42%), o treime români (33,12%), iar restul de 4,12% rromi.

Berveniul este o localitate veche, cu descoperiri arheologice datând din neolitic, epoca bronzului şi cea medieval timpurie. Prima atestare documentară a aşezării datează din 1216, ca moşie a neamului Gutkeled. Mlaştina Ecedea, situată în apropierea localităţii, a avut un rol hotărâtor în dezvoltarea acesteia, satul fiind localizat chiar pe vechiul drum prin mlaştină. În secolul al XV-lea a deţinut rangul de oppidum (târg, statut intermediar între sat şi oraş), în acelaşi document făcându-se referire şi la cetatea localităţii, deja ruinată în acea vreme. Construcţia respectivă era probabil un bastion, un turn medieval, parte a sistemului de apărare a cetăţii Ecsed, şi se afla pe o insulă din mlaştină, numită Insula Cetăţii.

Proprietarii mai importanţi ai localităţii au fost familiile Buttkai, Ráskai, Báthori, Bethlen, Rákóczi, iar după Pacea de la Satu Mare (1711), Berveniul a revenit familiei Károlyi. După evenimentele de la începutul secolului al XVIII-lea, satul şi-a pierdut o mare parte din locuitori, repopulându-se cu colonişti aduşi din Trei Scaune la iniţiativa preotului reformat Bodoki Henter Márton. După colonizarea şvabilor în satele înconjurătoare, populaţia maghiară din aceste sate s-a mutat în număr însemnat la Berveni. Astfel, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, aici s-a format o comunitate aproape exclusiv reformată. Biserica reformată a localităţii datează din anul 1806. Specificul satului, manifestat atât pin obiceiuri cât şi prin portul popular sau dialect este documentat şi la sfârşitul secolului al XIX-lea. Populaţia a fost grav afectată de epidemia de holeră din 1873.

Un capitol nou a început în viaţa localităţii în 1889, odată cu înfiinţarea „Asociaţiei pentru desecarea Mlaştinii Ecedea” şi demararea lucrărilor propriu-zise de desecare. Ideea şi planurile acestor transformări existau deja de un secol. Viaţa cotidiană a localităţii a fost schimbată din temelii, pentru că mlaştina a însemnat sursă importantă de venituri pentru localnici. O serie de meşteşuguri tradiţionale care au fost legate de resursele specifice zonei de mlaştină (pescuit, vânat, împletitul nuielei) şi-au pierdut dintr-o dată posibilitatea de a mai fi practicate. Cei o sută de ani trecuţi de la desecare au dovedit că lucrările nu au adus beneficiile aşteptate, iar la începutul secolului al XXI-lea s-a născut ideea inundării unor teritorii şi a reconstituirii parţiale a mlaştinii. Partea cea mai joasă şi, astfel, şi cea mai umedă, numită Bekek, cu o suprafaţă de 100-150 ha a devenit arie protejată, iar în cadrul unui proiect transfrontalier româno-maghiar se urmăreşte posibilitatea re-inundării acesteia. După desfiinţarea fabricii de cânepă din localitate, cea mai importantă sursă de venit pentru săteni a rămas agricultura, asociaţia agricolă Berlapi ocupându-se cu succes atât de cultura plantelor, cât şi de creşterea animalelor.

La începutul secolului al XX-lea în Berveni funcţionau deja o moară cu aburi şi o topitorie de cânepă, care au oferit locuri de muncă atât localnicilor, cât şi celor din satele învecinate. În această perioadă a crescut numărul locuitorilor romano-catolici, care în 1935 au ridicat o biserică în localitate. Lăcaşul de cult a fost sfinţit în 1937, cu hramul Cei 14 Sfinţi Ajutători. Între 1981–1982 s-a ridicat o nouă biserică. În curtea şcolii din Berveni se găseşte bustul poetului Sándor Petőfi, realizat de sculptorul István Erdei în 2003.

Satul Lucăceni a fost înfiinţat după primul război mondial de colonişti sosiţi din partea estică a vechiului comitat al Sătmarului. Familiile de colonişti au provenit în primul rând din satul Şişeşti (azi în judeţul Maramureş), satul în care a fost preot Vasile Lucaciu după anul 1886. Drept omagiu adus luptătorului pentru unitatea naţională, stins din viaţă în 1922, localitatea a purtat numele “Urmaşii lui Vasile Lucaciu”, care ulterior s-a prescurtat la forma actuală: Lucăceni. Biserica ortodoxă a satului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în 1977, iar lucrările de construcţie a bisericii greco-catolice nu s-au încheiat încă.









Play   Stop   1  of 7 photos
Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Uniunii Europene.