La 23 august 1944, România întorcea armele împotriva Germaniei naziste, care pierdea deja teritoriu pe toate fronturile celui de al doilea război mondial. Alăturându-se trupelor sovietice, armata română îşi concentrează forţele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest, care fusese alipită Ungariei prin Arbitrajul de la Viena din 30 august 1940. Prima mare confruntare are loc în zona oraşului Turda, unde trupele ruso-române reuşesc să oprească o ultimă ofensivă majoră a armatelor germană şi maghiară. După străpungerea liniilor defensive inamice, românii şi aliaţii lor se îndreaptă fără a întâmpina o rezistenţă semnificativă spre actuala graniţă de nord-vest a României, spre oraşele Satu Mare şi Carei. Aici, trupele germano-maghiare au încercat o ultimă rezistenţă. Îngustarea frontului şi relieful lipsit de obstacole naturale au determinat purtarea bătăliilor în câmp deschis, focul bateriilor provocând mii şi mii de pierderi de vieţi omeneşti. În 24 octombrie 1944, după lupte grele purtate la marginea oraşului, Corpul 6 al Armatei a IV-a "Transilvania", condus de generalul Emanoil Leoveanu, a primit ordin să atace pe direcţia Careii Mari. Linia de front decisivă avea să fie cea a frontierei înaintând în direcția Ghenci-Carei-Urziceni. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, la orele 5:30, armata română a intrat în oraş şi a arborat drapelul tricolor pe Castelul Károlyi, marcând astfel eliberarea ultimului bastion al rezistenţei inamice. Începând cu anul 1959, ziua eliberării Careiului, 25 octombrie, a devenit Ziua Armatei Române.
Cu prilejul împlinirii a două decenii de la luptele din zona Careiului, în anul 1964 a fost dezvelit în centrul oraşului Monumentul Ostaşului Român, operă a renumitului sculptor Vida Géza. Însuşi artistul îşi caracteriza opera astfel: „Lucrarea are mai multe elemente simbolice, începând cu acel cap de ţăran care există la capătul complexului, simbolizând răscoalele ţărăneşti care au fost pe aceste meleaguri. Urmează poarta jertfelor care s-au dat pentru eliberarea patriei. Ţăranca, ce împlântă o floare, simbolizează viaţa nouă care începe. Urmează soldatul eliberator, care sub forma în care e reprezentat ilustrează un ostaş demn de menirea lui, participant activ la eliberarea Patriei. Ca punct culminant al acestui monument, am înălţat obeliscul sau flacăra veşnică, un obelisc ce seamănă cu turlele bisericilor de lemn din Maramureş". Pe monument este săpat următorul text: „Glorie ostaşilor armatei române căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei".
