Familia Karolyi descinde din neamul nobiliar Kaplony, al cărui centru comun a fost în prima fază localitatea cu acelaşi nume, Căpleniul (în lb. maghiară, Kaplony). Odată cu destrămarea neamului, familiei succesoare Karolyi i-au revenit o parte dintre proprietăţile acestuia, printre care şi zona Careiului. Moştenitorii vor investi eforturi uriaşe pentru a transforma Careiul într-un centru de familie şi de importanţă zonală. În anul 1346, la doar un deceniu de la prima atestare documentară, Careiul primeşte statutul de târg, intermediar între sat şi oraş, premisa de la care porneşte ulterioara dezvoltare economică a localităţii. Începând din această perioadă şi până în epoca contemporană, Careiul este cunoscut ca centru al familiei Karolyi. În secolul al XV-lea, aceştia construiesc în localitate rezidenţa din piatră, fortificată, care stă la baza cetăţii de mai târziu.
Cu toate avantajele economice şi sociale de care dispunea în zonă, familia Karolyi rămâne, la sfârşitul evului mediu, una de importanţă regională, al cărei prestigiu nu se putea compara cu cel al marii aristocraţii a vremii. Ascensiunea familiei începe în mod vizibil la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, când Károlyi Mihály primeşte titlul de baron şi funcţia de comite suprem al comitatului Satu Mare. Adevărata carieră a familiei Károlyi debutează însă la începutul secolului al XVIII-lea, după ce Pacea de la Satu Mare (1711), semnată de însuşi Alexandru Károlyi Sandor, pune capăt perioadei agitate a răscoalei lui Francisc Rákóczi II. Folosindu-se de lumina favorabilă în care a fost pusă familia după semnarea păcii, Alexandru Károlyi, căruia îi fusese decernat titlul de conte în 1712, a reuşit, în câteva decenii, să-şi transforme domeniul personal într-unul dintre cele mai extinse şi mai puternice din toată Ungaria de atunci. Activitatea politică seconda îndeaproape, după moda perioadei, forţa economică dobândită. Astfel, Alexandru Károlyi, şi după el, toţi reprezentanţii de sex masculin ai familiei Károlyi au deţinut funcţii politice semnificative, bucurându-se de o mare influenţă la nivel naţional.
Cu toate că, prin natura serviciului, membrii familiei Károlyi erau obligaţi la deplasări de lungă durată la Budapesta sau la Curtea Imperială de la Viena, rezidenţa primară a familiei rămâne Careiul. Noul prestigiu de care se bucurau proprietarii are un efect benefic asupra localităţii: aceasta devine centrul comitatului Satu Mare, locul de desfăşurare al adunărilor comitatense, prezidate de obicei tot de unul dintre membrii familiei Károlyi, care au deţinut ereditar o perioadă mai lungă de timp titlul de comite suprem al comitatului Satu Mare.
La nivel statal, toţi membrii familiei deţin funcţii şi responsabilităţi importante. În secolul al XVIII-lea, conţii Károlyi s-au axat pe cariere cu specific militar, ajungând în acest domeniu să deţină unele dintre cele mai înalte funcţii, printre care cea de general (Károlyi Ferenc - 1741, Károlyi Antal - 1787). Începând din anul 1734, familia dispune de altfel de banderie proprie de cavalerie în cadrul armatei statale. În secolul al XIX-lea, membrii familiei au urmat în primul rând cariere civile, fiind preferate cele politice, de membru în Parlamentul Ungariei. Unii dintre conţii Károlyi s-au remarcat şi din punct de vedere ştiinţific (Károlyi György a fost membru fondator al Academiei Maghiare), administrativ-economic (Károlyi Tibor a infiinţat şi a condus Societatea pentru Desecarea Mlaştinii Ecedea, a cărei activitate a influenţat major comitatul Satu Mare), caritabilă (Károlyi György înfiinţează primul spital orăşenesc la Carei).
