Muzica reprezintă, pentru înalta societate a secolului al XIX-lea, atât o formă de divertisment, cât şi o manifestare culturală.
În afara evenimentelor muzicale susţinute de artişti profesionişti în spaţii special amenajate din castelele aristocratice, în faţa unei audienţe selecte, muzica se apropie şi în alte moduri de omul modern. Astfel, arta de a cânta la un instrument musical, când este posibil folosindu-se şi vocea, constituia în acele vremuri o parte semnificativă din instrucţia copiilor ai căror părinţi erau parte a înaltei societăţi.
Se ajunge astfel ca orice tip de eveniment social, monden, să fie însoţit de reprezentaţii ale persoanelor prezente, ale căror aptitudini muzicale erau considerate o parte indispensabilă a culturii personale. Proprietarii cu posibilităţi materiale îndestulătoare îşi dotau rezidenţa cu încăperi special concepute ca săli de muzică, manifestând o grijă specială pentru acustica respectivei săli şi pentru înzestrarea acesteia cu instrumentele necesare (era preferat pianul).
Centrul vizual al sălii, care trebuia să aibă dimensiuni corespunzătoare, îl constituiau pereţii bogat decoraţi, într-o manieră potrivită destinaţiei încăperii. Majoritatea spaţiului interior este lăsat liber, fiind ocupat de audienţă pe parcursul evenimentelor muzicale. Sala de muzică, ultima din traseul propus al reamenajărilor, este destinată să realizeze şi legătura interactivă cu vizitatorul. Astfel, există posibilitatea ca încăperea să găzduiască şi astăzi evenimente muzicale şi reprezentaţii artistice felurite.
