Viaţa religioasă a Careiului a fost mereu caracterizată de pluralitate confesională. În zilele noastre, diversitatea confesională a ajuns să fie una dintre cele mai puternice caracteristici ale oraşului, ai cărui locuitori se împart în nu mai puţin de șase comunităţi religioase majore, cu edificiu de cult propriu.
Încă din perioada medievală există menţiuni documentare despre o biserică a Careiului închinată Tuturor Sfinţilor. Prima etapă a diversificării peisajului confesional este determinată de impactul Reformei religioase, care s-a dovedit extrem de puternic încă din secolul al XVI-lea. Preotul reformat din Carei este menţionat pentru prima dată în 1554, când participă la sinodul desfăşurat la Oar. Adeziunea de care s-a bucurat noul cult religios este atât de mare, încât şi familia moşieră din zonă, Karolyi, mai târziu catolici fervenţi, au îmbrăţişat pentru o perioadă confesiunea calvină. În anii de început ai Reformei, târgul Carei a găzduit de altfel mai multe sinoade cu participare regională. Deşi peisajul confesional s-a schimbat mult de-a lungul veacurilor, comunitatea calvină a rămas una semnificativă în oraş.
Numărul enoriaşilor de rit oriental din Carei a crescut semnificativ în urma strămutării în masă a unor comunităţi rurale din împrejurimile oraşului. Aceştia şi-au format propriul „cartier" în localitate şi în scurt timp au îmbrăţişat Unirea religioasă cu biserica Romei, formând una dintre cele mai puternice colectivităţi greco-catolice din zonă. Noua schimbare a influenţat la rândul său major structura confesională a oraşului, proporţia locuitorilor de rit unit rămânând relativ constantă de-a lungul timpului.
Colonizarea şvabilor la începutul secolului al XVIII-lea a avut drept centru principal zona Careiului şi a adus cu sine o nouă răsturnare a proporţiei comunităţilor religioase din oraş. Aportul german a determinat creşterea semnificativă a numărului de romano-catolici din Carei, care au devenit majoritari. O mică parte a germanilor aduşi în oraş, de confesiune luterană, şi-au format propria biserică la Carei. Până în zilele noastre însă, edificiul de cult evanghelic a rămas lipsit aproape total de enoriaşi.
Alexandru Karolyi este cel care încurajează aşezarea masivă a evreilor la Carei, în scopul unei impulsionări a vieţii economice din zonă. Primul rabin, originar din Bratislava, este menţionat în oraş încă din anul 1724, iar odată cu el evreii formează o puternică comunitate iudaică, a doua ca mărime din comitat după Satu Mare.
Comunitatea ortodoxă din Carei cuprindea, conform recensămintelor moderne, un număr redus de enoriaşi până la Marea Unire din 1918. Odată cu schimbările politice de după primul război mondial, ortodocşii au ajuns să alcătuiască o colectivitate mai semnificativă, de aproape o mie de persoane. După desfiinţarea bisericii greco-catolice din România, în anul 1948, biserica ortodoxă din Carei a devenit majoritară.
Biserica romano-catolică „Sf. Iosif de Calasanz"
Biserica medievală a localităţii a fost înapoiată catolicilor în 1723, de către Alexandru Karolyi, după ce protestanţii din Carei au utilizat-o timp de aproape două secole.
În acel an, Alexandru Károlyi a adus în oraş ordinul piariştilor, construind pentru călugări o mănăstire şi o şcoală, care a început să funcţioneze în 1727. După un desen din secolul al XVIII-lea reiese că biserica păstra încă forma medievală asemănătoare altor edificii cunoscute ale zonei din secolul al XV-lea: sanctuar poligonal alungit, contraforturi, turn alipit faţadei vestice.
Turnul avea în acea perioadă o coroană în formă de bulb de ceapă, în stil baroc. Construirea noii biserici în stil baroc a fost începută de Antal Károlyi (1732-1791) din recunoştinţă pentru naşterea fiul său, Iosif. Construcţia a avut loc în perioada 1769-1791, cu mici întreruperi.
Planul bisericii a fost realizat de către arhitectul familiei, Jopsef Bitthauser. Biserica este una dintre cele mai reuşite din zonă în secolul al XVIII-lea.
Biserica reformată
Deşi familia se recatolicizase mai devreme, Alexandru Károlyi a anulat abia în anul 1723 dreptul protestanţilor de a folosi edificiul de cult din centrul orașului, invocând motivul că bunicul său, Mihály, este înmormântat în biserică.
În compensaţie, a construit pentru reformaţi, la marginea oraşului, un oratoriu fără turn. O nouă biserică a fost ridicată 30 de ani mai târziu, prin contribuţia credincioşilor. Turnul a fost realizat doar după emiterea Decretului de Toleranţă, între anii 1793-95, iar un an mai târziu şi nava a fost lărgită.
În interior, deasupra holului sudic există o placă, iar în grădină o statuie, ambele dedicate lui Gáspár Karoli (1529-1591), primul traducător al Bibliei în limba maghiară, originar din oraş.
Biserica greco-catolică „Sf. Arhangeli Mihail şi Gavril"
Biserica greco-catolică din Carei a fost construită între 1737-1739 de către Demetriu Raţ administratorul plenipotenţiar al domeniului familiei Károlyi.
Necesitatea unei noi biserici a devenit evidentă după izbucnirea unui conflict între comunitatea greco-catolică românească, mai numeroasă, şi cea ruteană, mai redusă numeric, asupra dreptului de utilizare a bisericii din lemn construită de comunitate în anul anterior.
Construcţia unui nou edificiu destinat comunităţii greco-catolice rutene a fost finanţată de către Demeter Rácz. Biserica este unul dintre cele mai interesante, şi printre primele edificii de cult greco-catolic construite din cărămidă în întreaga dieceză unită de Mukacevo.
Biserica ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"
Biserica din lemn de rit oriental a Careiului este atestată documentar pentru prima dată în anul 1720.
Cu toate că formau o comunitate religioasă unică, locuitorii „zonei haiducilor" (cartierul celor de rit oriental) aparţineau unor grupuri etnice şi lingvistice diferite. Astfel se poate explica menţionarea unui „preot român" în conscripţia din 1723, iar un deceniu mai târziu, în anul 1733, descrierea edificiului de cult greco-catolic drept „biserica rutenilor".
Construcţia unei noi biserici a determinat apariţia unui conflict puternic între cele două comunităţi etnice constrânse să împartă acelaşi edificiu de cult. Românii majoritari i-au exclus iniţial pe ruteni din noua biserică, însă, în urma prelungirii conflictului, ambele comunităţi şi-au construit edificii de cult separate pe parcursul secolului al XVIII-lea.
Biserica actual ortodoxă, servind în vechime comunităţii de limbă română din Carei a fost ridicată începând cu anul 1752, prin contribuţia credincioşilor.
Sinagoga
Numărul evreilor se ridica la mijlocul secolului al XIX-lea la 1500, iar până în 1940 a ajuns la 3000.
Construcţia sinagogii actuale a început în anul 1866, iar comunitatea neologă a renovat-o şi a modificat-o în 1890. Comunitatea ortodoxă a construit în apropiere o altă sinagogă, mai mică, care nu mai există în zilele noastre.
Deşi reducerea drastică a numărului de reprezentanţi ai cultului mozaic a făcut-o nefuncţională, sinagoga în picioare şi astăzi reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase monumente arhitecturale din Carei.
Biserica lutherană
La jumătatea secolului al XVIII-lea, comunitatea luterană din Carei număra abia 10 familii.
După mai multe încercări de a obţine sprijinul moşieri pentru construirea unei biserici, aceştia reuşesc să se constituie doar într-o filie. La finalul secolului al XVIII-lea, primesc teren pentru ridicarea unei biserici şi a unei şcoli confesionale de la familia Karolyi.
După sosirea primului preot, în anul 1808, micuţa comunitate luterană şi-a ridicat edificiul de cult între 1815 şi 1823.
